Cuprins
1. Introducere
Autosugestiile sunt cea mai importantă parte a procesului de eliminare a defectelor de personalitate, deoarece oferă soluții la gândurile sau reacțiile negative ale minții noastre. Mintea noastră are tendința de a ne menține în circuite de negativitate sau de gânduri incorecte. Autosugestiile ajută la anularea tendințelor negative ale minții noastre, astfel încât reacțiile incorecte care apar din cauza defectelor de personalitate să nu se mai repete și să ne comportăm în mod corespunzător. Ele abordează direct impresiile negative la rădăcina lor și le schimbă, astfel încât acestea să devină pozitive. În acest fel, comportamentul nostru se schimbă automat în bine. Aceasta este o metodă de terapie științifică și testată în timp, care reduce defectele noastre de personalitate.
Atunci când începem procesul de eliminare a defectelor de personalitate, începem prin a colecta date despre noi înșine și despre unde greșim la nivel de gând, faptă sau emoțional. Ținerea unui jurnal ne ajută să ne înțelegem trăsăturile de personalitate – atât cele pozitive (calități), cât și cele negative (defecte de personalitate). După ce scriem greșeli sau observații despre noi înșine timp de aproximativ 10-15 zile și luăm informații sau feedback de la alte persoane, cum ar fi prieteni sau membri ai familiei, suntem capabili să vedem ce defecte ies la suprafață mai des și sunt mai predominante și ce defecte au un impact asupra noastră și asupra celorlalți. Pe baza acestei înțelegeri, selectăm de la 1 la maximum 3 defecte de personalitate asupra cărora să lucrăm la un moment dat. Putem lucra la acest set de defecte de personalitate timp de 2-3 luni. După selectarea a 1-3 defecte de personalitate asupra cărora să lucrăm în funcție de prioritate, este necesar să formulăm autosugestii adecvate pentru fiecare defect. Iată care sunt metodele sau tehnicile pe care le putem folosi pentru a formula autosugestii.
De exemplu, să spunem că am selectat 3 defecte de personalitate asupra cărora dorim să lucrăm: frica, îngrijorarea și dezorganizarea. Apoi selectăm din jurnalul nostru PDR câte o greșeală în care s-a manifestat fiecare defect din cele 3.
Exemple
- Greșeală/Defect – Teamă : Mi-a fost teamă să mă întâlnesc cu prietenii mei la petrecerea de ziua fratelui meu Ionuț, gândindu-mă că mă vor considera inferior pentru că nu am reușit să-mi găsesc un loc de muncă. Căutam scuze pentru a evita petrecerea, astfel încât să nu mă întâlnesc cu ei.
- Greșeală/Defect – Îngrijorare : Când Paul (partenerul meu de afaceri) m-a trișat, am fost devastat și îngrijorat de ceea ce se va întâmpla cu mine în viitor.
- Greșeală/Defect – Dezorganizare : Mi-am uitat pașaportul acasă și mi-am dat seama de acest lucru abia când eram la jumătatea drumului spre aeroport. Din această cauză era cât pe ce să pierd zborul internațional.
2. Cum să selectezi tehnica de autosugestie
Există diferite tipuri de tehnici de autosugestie care sunt folosite în funcție de caz. Diagrama de mai jos arată cum putem decide ce tehnică de autosugestie să folosim pentru a ne aborda gândurile, emoțiile, acțiunile, reacțiile sau ambele.
După selectarea unei greșeli în care s-a manifestat un defect asupra căruia dorim să lucrăm, trebuie să ne punem o întrebare pentru a decide tipul de tehnică de autosugestie care va fi utilizată –
“Cine este responsabil pentru greșeală sau ale cui defecte de personalitate sunt cauza principală a greșelii sau a stresului provocat într-o situație? Sunt eu însumi responsabil sau alții?”
Atunci când stresul este cauzat în mod predominant de propriile noastre defecte de personalitate, atunci se utilizează autosugestii de tip A. Pe de altă parte, atunci când o greșeală a fost comisă de alții sau când defectele de personalitate ale acestora sunt cauza predominantă a greșelii sau a situației, atunci se utilizează autosugestii de tip B.
Exemple
Greșeală/Defect – Teamă : Mi-a fost teamă să mă întâlnesc cu prietenii mei la petrecerea de ziua fratelui meu Ionuț, gândindu-mă că vor avea o părere proastă despre mine pentru că nu am reușit să îmi procur un loc de muncă. Căutam scuze pentru a evita petrecerea, astfel încât să nu mă întâlnesc cu ei.
Analiza greșelii – Categoria A
Această greșeală se poate datora unui gând sau unei emoții incorecte, în funcție de tipul meu de personalitate. Atunci când analizăm greșelile, întrebarea cheie care decide tipul de autosugestie este – ale cui defecte de personalitate sunt cauza principală a acestei greșeli? În acest caz, deoarece teama este în mintea mea și prietenii mei probabil nici măcar nu știu că am aceste gânduri, deci greșeala este cauzată în mod predominant de defectele mele de personalitate. De aceea, putem folosi o tehnică de autosugestie de tip A pentru această greșeală.
Greșeală/Defect – Îngrijorare : Când Paul (partenerul meu de afaceri) m-a trișat, am fost devastat și îngrijorat de ceea ce se va întâmpla cu mine în viitor.
Analiza greșelii – tip B
Această greșeală este o reacție. Atunci când se analizează greșelile, întrebarea cheie care decide tipul de autosugestie este – ale cui defecte de personalitate sunt cauza principală a acestei greșeli? Aici, deoarece prietenul meu m-a trișat, defectele sale de personalitate sunt cele care au cauzat această situație. Așadar, în acest caz putem folosi o tehnică de autosugestie de tip B.
Greșeală/Defect – Dezorganizare : Mi-am uitat pașaportul acasă și mi-am dat seama de acest lucru abia când eram la jumătatea drumului spre aeroport. Din această cauză, era cât pe ce să pierd zborul meu internațional.
Analiza greșelii – Categoria A
Această greșeală este o acțiune incorectă. Aici, propria mea natură dezorganizată este cauza greșelii. Deoarece sunt principalul responsabil de uitarea pașaportului meu, se folosește o tehnică de autosugestie de tip A.
Mai multe informații despre fiecare tehnică de autosugestie specifică sunt oferite mai jos.
3. Diferite tipuri de tehnici de autosugestie
3.1 Autosugestii de tip A
A1 – Tehnica psihofeedback : Această tehnică creează o conștientizare a tuturor gândurilor, emoțiilor și acțiunilor incorecte și permite controlul acestora. Autosugestiile de tip A1 oferă un feedback psihologic minții cu privire la modul în care ar trebui să gândească, să se comporte și să acționeze. Din cauza impresiilor de defecte de personalitate, mintea noastră are gânduri și emoții incorecte sau îndeamnă la acțiuni incorecte. Tehnica A1 este utilizată pentru toate greșelile legate de gânduri, emoții și acțiuni incorecte de care suntem responsabili, ceea ce înseamnă că propriile noastre defecte de personalitate au cauzat greșeala sau au generat stresul situației.
Citește mai multe despre autosugestii de tip A1
A2 – Tehnica de substituție a răspunsului : Această tehnică este utilă pentru a depăși o reacție greșită cauzată de un incident de scurtă durată, adică un incident care durează mai puțin de 1-2 minute sau câteva minute. Durata reacției nu este importantă. Durata incidentului este cea care este luată în considerare. Se utilizează pentru a depăși reacțiile în care propriile noastre defecte sunt cauza principală a reacției.
Prin această tehnică, îi spunem minții să înlocuiască răspunsul incorect cu un răspuns adecvat atunci când avem reacții față de un anumit incident sau față de o persoană.
În fiecare incident, reacții pozitive sau negative vin în minte sau sunt exprimate. Reacțiile incorecte se datorează defectelor de personalitate, în timp ce cele corecte se datorează virtuților. Luând în mod continuu autosugestii asupra reacțiilor noastre incorecte, defectele din mintea noastră sunt înlocuite cu impresii de virtuți, iar acest lucru face ca personalitatea noastră să fie mult mai pozitivă.
Citește mai multe despre autosugestii de tip A2
A3 – Tehnica de desensibilizare hipnotică (Repetarea incidentului în minte) : Această tehnică este utilă pentru a depăși o reacție greșită cauzată de un incident prelungit care provoacă stres, adică un incident care durează mai mult de 1-2 minute.
În această tehnică, ne imaginăm că suntem capabili să facem față cu succes unei situații difficile în timp ce incantăm. Deoarece mintea repetă cum să facă față incidentului, atunci când acesta are loc efectiv nu simțim stres.
Citește mai multe despre autosugestii de tip A3
3.2 Autosugestii de tip B
Autosugestiile de tip B sunt folosite pentru a depăși stresul cauzat de defectele de personalitate ale altora, de diferite situații de viață prin care trecem sau de unele incidente tragice sau traumatizante.
Tehnica de autosugestie B1 : Această tehnică este utilizată atunci când ne confruntăm cu stres sau nefericire din cauza unor greșeli comise de alții și se poate face ceva pentru a depăși defectele de personalitate ale celorlalți sau pentru a schimba situația. Se utilizează pentru greșelile comise de copii sau de subordonați. Prin utilizarea acestei tehnici, devine posibil să îți ghidezi în mod calm copiii sau subordonații să acționeze într-un mod corect. Un aspect important de reținut este că, deși această tehnică este utilizată atunci când alții sunt principalii responsabili pentru greșeală, accentul rămâne totuși pe schimbarea noastră. Deoarece ne ajută să rămânem calmi atunci când îi corectăm pe alții, suntem capabili să ne ajutăm mai bine copiii sau subordonații.
Citește mai multe despre autosugestii de tip B1
Tehnica de autosugestie B2 : Tehnica B2 este utilizată atunci când nu se poate face nimic pentru a depăși defectele celorlalți sau pentru a depăși situația. De exemplu, este posibil să nu putem corecta comportamentul celor mai în vârstă sau al superiorilor noștri la locul de muncă sau al oricărei persoane care nu este receptivă la ascultarea sugestiilor constructive sau a corecțiilor și la efectuarea de schimbări. De asemenea, este posibil să nu putem face nimic pentru a modifica condiții tragice, cum ar fi sărăcia extremă, o boală foarte dureroasă sau rară, un accident, foametea etc. În astfel de situații, păstrarea unei atitudini filosofice este singura modalitate de a rămâne pozitivi.
Citește mai multe despre autosugestii de tip B2
3.3 Autosugestii de tip C
Există, de asemenea, și alte tipuri de autosugestii.
C1 – Tehnica incantării : Aceasta se numește tehnica de incantare a mantrei Divine. Este o tehnică preventivă care ajută la împiedicarea pătrunderii în mintea noastră a gândurilor sau emoțiilor negative. Diferitele impresii ale defectelor de personalitate sunt active în mintea noastră și continuă să trimită impulsuri către mintea conștientă sub forma unor gânduri diferite pe tot parcursul zilei. Ca urmare, energia minții este cheltuită inutil în acele gânduri. Tehnica de autosugestie C1 ajută la menținerea minții imersate în incantarea Numelui lui Dumnezeu în schimb, conservându-i energia.
Citește mai multe despre autosugestii de tip C1
C2 – Tehnica pedepsei (aversiunii) : În cazul în care celelalte tehnici nu sunt eficiente, se poate recurge la această tehnică. În primul rând, încercăm să lucrăm asupra defectelor noastre de personalitate prin tehnicile de autosugestie de tip A și B, dar dacă nu vedem nicio schimbare într-o acțiune sau reacție incorectă chiar și după ce am luat cu sârguință autosugestii timp de aproximativ 3-4 săptămâni, atunci putem folosi tehnica C2, sau metoda pedepsei.
Citește mai multe despre autosugestiile de tip C2 (În curând)
4. Concluzie
În viață, mintea și intelectul sunt cele care cauzează majoritatea problemelor cu care ne confruntăm. Acest lucru se datorează faptului că, datorită emoțiilor și gândurilor, facem alegeri care ne afectează interacțiunile și situațiile prin care trecem. Așadar, pentru a ne elibera de problemele și de destinul cu care ne confruntăm, trebuie să ne examinăm și să devenim conștienți de procesele noastre de gândire incorecte și să le rectificăm prin administrarea de autosugestii. Efectuarea unui set de autosugestii durează doar 5-7 minute. Nici nu putem începe să vă împărtășim cât de multă schimbare pozitivă poate aduce acest mic efort de a lua autosugestii în personalitatea ta, în interacțiunile tale de zi cu zi și în viața ta. Ne rugăm ca acest articol să te inspire să începi să folosești autosugestii în mod serios.