Simptomele unei stafii care afectează sau posedează o persoană

1. Introducere

Cercetarea Spirituală a arătat că aproape înteaga lume este afectată de stafii în diverse momente ale vieții lor. Aproape 30% din populația lumii este posedată de stafii. Faptul că este afectată sau posedată de fantome reduce capacitatea persoanei respective insidios, in grade care cresc progresiv. Astfel, este imperativ ca cineva să știe despre acest lucru cât mai devreme, pentru ca măsurile de remediere să poată fi întreprinse.

Dar cum procesul de a fi afectat de o stafie se întâmplă la nivel spiritual (de ex. dincolo de cele cinci simțuri, minte și intelect), dacă o persoană este afectată, posedată sau nu, poate fi înțeles în realitate doar de Sfinți peste nivelul spiritual de 70% sau de persoane cu un al șaselea simț avansat. Cum majoritatea oamenilor duc lipsă atât de nivel spiritual, cât și de al șaselea simț avansat, majoritatea persoanelor, afectate sau posedate, sunt inconștiente de starea lor afectată.

În acest articol am listat câteva din diversele simptome care se observă în mod obișnuit când stafiile afectează diverse sisteme din corp. Astfel, când simptomele sunt inexplicabile sau nu dispar, în ciuda celor mai bune tratamente convenționale, sau apar frecvent, la nivel intelectual ne putem gândi la posibilitatea că acestea se datorează stafiilor.

2. Care sunt simptomele fizice când ești afectat de stafii?

Am împărțit simptomele pe categorii, pentru a fi găsite mai ușor.

2.1. Cele cinci organe de simț

  • Gust grețos în gură
  • Senzația că ochii sunt trași în interior, iritarea ochilor, etc.
  • Buzele, gura și gâtul uscate.
  • Datorită componentei Raja-Tama din stafii, un strat lipicios este format pe fața și corpul persoanei
  • Piele uleioasă
  • Erupții pe piele
  • Senzație stranie când ești atins

2.2. Durere

  • Senzație de înțepătură
  • Dureri de cap și migrene
  • Dureri de spate severe, durere în corp și imobilitate
  • Senzație de ștrangulare

2.3. Simptome legate de cele nouă orificii ale corpului

În apropierea influenței de tip Sattvik, stafiile (demoni, draci, energii negative, etc.), părăsesc corpul prin cele nouă orificii, de ex. cei doi ochi, nări, urechi, gura, penis/vagin și anus. Persoana poate avea senzația că gazul iese afară din oricare dintre aceste orificii, sau poate experimenta tuse, căscat, râgâieli, strănut, etc., în funcție de orificiul implicat.

2.4. Sistemul digestiv

  • Nepermițându-i persoanei să mănânce: Lipsa poftei de mâncare, greața la vederea mâncării, senzația de a se simți mai bine după renunțarea la mâncare.
  • Apetit accentuat, foame frecventă și mese grele: Principiul Foc absolut (Tējtattva) este necesar pentru a digera mâncarea. Cum omul este constituit predominant din Principiul Absolut Pământ (Pruthvītattva), nu poate digera multă mâncare. Dar dacă este posedat de stafii (demoni, draci, energii negative, etc.), poate face asta. Cum stafii- le sunt constituite din Principiul Absolut Aer (Vāyutattva), pot digera mancarea prin folosirea Principiului Absolut Foc. Mai multe detalii în articolul Principiile Cosmice Absolute (Panchatattva).

2.5. Sistemul reproductiv

  • Incapacitatea de a avea copii
  • Pierderi repetate de sarcină
  • Copii născuți morți

2.6. Accidente

  • Șoc electric
  • Accidente domestice precum arsuri cu ulei încins din cratiță
  • Accidente repetate de mașină într-o locație anume

2.7. Organe de mișcare

  • Mișcări nervoase și nerăbdare datorită creșterii componentei subtile Raja
  • Contorsionări
  • Ticuri

2.8. Producerea de sunete

  • Gemete și sunete ciudate și neținând minte nimic după aceea
  • Producând sunete de animale
  • Stafie vorbind, prin persoana posedată, in vocea sexului opus.

2.9. Efecte asupra energiei vitale

Energia Vitală (Prāṇa-shakti) este viața care susține energia corpului și este subtilă.

Energia Vitală într-o persoană evoluată spiritual și într-o persoană ne-evoluată spiritual

Procent de energie vitală %
1.Persoană evoluată spiritual 130
2. Persoană neevoluată spiritual 100

Cantitatea de energie vitală în conformitate cu gradul de suferință/ afectare de la stafii (demoni, draci, energii negative, etc.)

Mărimea  distress-ului Cantitatea de energie vitală (procentual)
5 95
10 90
20 70
30 50
40* 30**

* În timpurile actuale, în general, distress-ul maxim posibil este de 40%.

Distress-ul va include atât afectarea, cât și posesiunea de către energiile negative

** Reducerea energiei vitale se datorează faptului că este folosită în lupta cu stafiile. Dacă coboară sub 30%, persoana moare.

Inabilitatea de a medita când energia vitală este redusă: Pentru ca o persoană să mediteze, concentrarea minții este obligatorie. Când energia vitală este redusă, mintea nu are energie să facă nimic. Astfel că meditația este imposibilă. Dar totuși există o mulțime de emoții și teamă consistentă, pentru că acestea au nevoie de foarte puțină energie vitală iar stafiile sunt cele care generează aceste gânduri.

3. Distress-ul mental și simptomele sale

Când o persoană este afectată sau posedată de stafii, ea manifestă următoarele simptome mentale:

  • Nu are nici un sentiment de a vorbi cu un coleg sau cu un membru al familiei fără vreun motiv anume.
  • Sentimentul de a se distanța de un coleg sau de un membru al familiei fără vreun motiv anume.
  • Comportament contrar naturii sale
  • Plânset cu intermitențe, început fără un motiv anume, anxietate, frică, boală mentală, gânduri sinucigașe etc. Stafiile trebuie să consume doar 5% din energia lor pentru a speria o persoană prin a-I arăta cranii, imagini înfricoșătoare etc.
  • Îndoieli sau gânduri negative: Stafiile pun îndoieli sau gânduri negative în mintea persoanei pentru a o destabiliza, a-i cauza neliniște și iritabilitate. Câteva exemple de gânduri negative sunt:
    • Sentimentul de a ștrangula pe cineva
    • Creșterea ego-ului
    • Micșorarea credinței în Dumnezeu
  • Furie față de alții: Când o persoană afectată sau posedată de stafii simte furie față de altă persoane, fără un motiv important, atunci este foarte posibil să fie din cauza stafiei. În astfel de situații trebuie să învățăm să nu luăm în seamă furia.
  • Sentimentul de a-i răni pe alții: O persoană posedată poate avea sentimentul de a se răni pe sine sau pe alții. În cursul remediilor spirituale de exorcizare, persoana poate simți ca și cum ar răni pe alții. În astfel de cazuri, chiar în momentul izbucnirii, când posedarea nu este chiar totală și există încă un anume control de sine, persoana trebuie să comunice altora astfel de senzații/sentimente. Altfel, dacă persoana posedată se manifestă, controlul asupra sinelui este pierdut și ea poate răni persoana care o tratează.

4. Simtome sexuale

  • Creșterea sau descreșterea impulsului sexual.
  • Dacă o stafie femelă are în posedare o femeie, aceasta atrage alți bărbați stafii direct sau prin medium-ul altor bărbați posedați de stafii masculine. Astfel de femei nu simt nevoia de a intra într-o relație sexuală formală cu sexul opus, ca de exemplu de a se mărita. Vin cu tot felul de scuze pentru a evita astfel de relații.

4.1. Atracția homosexuală

Motivul principal din spatele orientării homosexual (gay) a unor bărbați este aceea că ei sunt posedați de stafii femele. Stafia femelă din ei este aceea care este atrasă de alți bărbați. Invers, atracția față de femei experimentată de unele lesbiene se datorează prezenței stafiilor masculine în ele. Conștiința stafiilor copleșește comportamentul normal al persoanei pentru a-i produce atracție homosexuală. Cercetarea spirituală a arătat că cauza pentru preferințele homosexuale stă cu prioritate în domeniul spiritual.

  • Cauze fizice (5%): Datorită schimbărilor hormonale
  • Cauze psihologice (10%): Având o experiență cu o persoană de același sex, ca adolescent sau tânăr adult, care a fost plăcută și prin urmare dorești să o experimentezi din nou
  • Cauze spirituale (85%): În principal stafii

Homosexualitatea poate fi depășită prin practică spirituală regulată în conformitate cu cele 6 principii de bază. SSRF sugerează câțiva pași simpli.

Pentru a depăși tendințele homosexuale și dorințele trebuie realizate următoarele remedii de vindecare spirituală:

Incantare Mudra Nyas
Om Rudraya namaha’ (poziție specifică a degetelor pentru a canaliza energia Divină în corp și în corpul subtil) Puteți face următoarea mudra așa cum se arată în fotografia de mai sus: Nyas este focusarea fluxului de energie prin intermediul degetelor ținute împreună la nivelul vârfurilor. Făcând nyas, ne focusăm energia spirituală prin direcționarea degetelor împreunate către un anumit centru de energie. Este recomandat să se facă nyas simultan pe Sahasrar (chakra coroană) și pe  Swadhishthan (chakra sacrală).
Metoda de incantare:

  1. Incantează acest cânt de câte 108 ori în fiecare dimineață, la prânz și seara.
  2. Aprinde un bețișor de tămâie când incantezi.
  3. Aplică cenușă sfântă (vibhuti) pe corp.
Metoda: Unește vârfurile degetului mare  și arătătorului cu o ușoară presiune aplicată  de degetul mare. Ține  restul degetelor drepte cât poți de mult. Durata: Zilnic, până când tendința sexuală dispare. În general, mudra trebuie făcută continuu  45 min.     Poate fi făcută și pentru o perioadă mai lungă. Nyas trebuie să fie întotdeauna acompaniat de incantare.  Prin incantare, noi ne îmbibăm de energia divină a aspectului Dumnezeului al cărui nume îl incantăm. Făcând nyas, noi canalizăm energia divină, care rezultă din incantare, către acel centru  propriu de energie spirituală. Făcând astfel, acea energie este dispersată către organele din zona respectivă. Dacă mâna cu care faci nyas începe să te doară, poți lăsa mâna jos pentru un timp, să se odihnească, sau poți schimba mâna.

5. Perturbări ale somnului

  • Lipsa somnului
  • Somn excesiv
  • A merge dormind (somnambul). Vezi și articolul despre mersul în timpul somnului.

Diferențe între somnul regulat și sedările cauzate de stafii

Somn normal Sedări cauzate de stafii
Efect Poate suporta un anumit timp Greutatea capului, fiind nevoit să dormi imediat
Remediu Stropirea cu apă pe față Incantarea și alte remedii spirituale
  • Coșmaruri
    • Vederea unor fețe ciudate intimidante și forme de stafii.
    • Coșmaruri în care cei dragi mor sau sunt omorâți de persoana care visează.
    • Vederea unei stafii care posedează o cunoștință sau o persoană iubită și după aceea sentimentul de frică față de acea persoană în starea de trezire.
    • Șerpi rănind unul sau mai mulți membri ai familiei.

6. Dizarmonie maritală

  • Dacă unul dintre soți este sattvik, atunci stafia va experimenta distresss în celălalt soț, când cei doi sunt foarte apropiați, fiincă nu poate tolera sāttviktā din acesta. Aceasta va duce la certuri aparente între cei doi soți, care sunt orchestrate de stafie pentru a preveni contactul cu sattvikta.
  • Chiar dacă amândoi soți sunt posedați de stafii, tot este posibil să se ajungă la certuri.
  • Abuz fizic, mental și sexual.

7. Distress intelectual

  • Rezultate intelectuale reduse, uitarea, scăderea inspirației.
  • Inabilitatea de a înțelege lucruri simple de rutină, ceea ce nu este caracteristic persoanei.

8. Pierdere financiară

  • A fi escrocat de o altă persoană
  • Lipsa totală de performanță a lucrătorilor dintr-o companie în ciuda condițiilor bune de lucru.
  • Probleme frecvente cu mașinăriile

9. Simtome spirituale

9.1. Distress legat de cele cinci simțuri

O persoană poate experimenta următoarele feluri de distress în somn, în stare meditativă sau de trezire:

  • Miros urât
  • Scene infiorătoare
  • Vederea unei aure negre în jurul capului
  • Scene inspăimântătoare: Corp mort, fețe monstruoase, mutilate, fețe umane dar numai cu schelet uman, doar brațul de la degete la cot în spatele ferestrei, vederea unui cadavru arzând în stomacul altei persoane, stafie spânzurată de un copac
  • Procesiune colorată de stafii
  • Corpuri moarte de căutători, corpuri arse
  • Mormane de cadavre transportate în camioane și stând îngrămădite aiurea
  • Privire fixă a ochilor

9.2. Experimentarea atingerii

  • Cineva dormind alături de altcineva
  • Cearceaf de pat tras
  • Cineva care vrea să se trezească
  • Cineva care se mișcă prin cameră
  • Cineva care își ține mâinile pe corpul altcuiva sau care își mișcă mâinile peste corpul altuia
  • Pălmuirea
  • Viol. Referire la desenul bazat pe cunoașterea subtilă a molestării sexuale
    • Senzația că cineva te trage forțat în pat
    • Experiența unei atingeri neașteptate pe părți ale corpului
    • A geme în timpul somnului
    • Durere de spate ușoară la trezire
    • Durere în partea de jos a abdomeniului la trezire
    • Scurgeri albicioase din vagin
    • Distress exagerat în timpul zilelor cu lună nouă sau cu lună plină

9.3. A auzi voci

  • A auzi inspirația
  • A auzi pași
  • A auzi țipete
  • A auzi că te strigă cineva pe nume

9.4. Distress datorat unor substanțe sattvik

  • Experimentarea de distress când există expunere la Cenușa sfântă(Vibhūti), Apa sfântă(Thirthā), Sfânta Taină (Prasād), etc.
  • A nu fi în stare să atingi simboluri sfinte ca fotografiile zeităților, crucea sfăntă etc.
  • Evitarea vizitei la Sfinți sau la locuri sfinte de pelegrinaj: Persoanele afectate sau posedate de stafii evită vizitarea sfinților, locurile sfinte sau templele etc. Unele sunt forțate să se manifeste într-un astfel de mediu sattvik. A se manifesta este un fel de a fi golit de o parte din energia lor neagră. Pentru a evita aceasta, stafiile părăsesc persoana posedată în afara zonei de influență a acelui loc sfânt sau persoană sfântă și îl reposedează când iese de acolo.

9.5. Distress datorat incantării Numelui lui Dumnezeu

  • A uita de incantare
  • Inabilitatea de a incanta
  • Durere de cap în timpul sau după incantare
  • Senzație de sufocare în timpul incantației
  • Sentiment ciudat în cap în timpul incantării urmat de pierderea conștiinței

10. Rezumat

  • Stafiile pot cauza o varietate de simptome în oameni afectați sau posedați de ele
  • Simptome care mimează simptome de boli fizice sau psihologice sau alte probleme lumești, ca problemele financiare.
  • Diagnoza privind cauza reală de bază (ex.stafiile) poate fi făcută numai de către Sfinți și de către cei cu al 6-lea simț foarte dezvoltat.
  • În absența celor de mai sus, putem presupune că, intelectual, cauza probabilă a problemei o reprezintă stafiile, atunci când originea sa nu poate fi explicată sau când nu este atenuată, în ciuda celor mai bune măsuri convenționale.
  • Diagnoza este corectă dacă problema dispare cu remedii de vindecare spirituală.
  • Practica spirituală regulată în conformitate cu cele șase principii de bază este cel mai bun remediu de vindecare spirituală.